Speranța

Întotdeauna, da, întotdeauna există speranță. Și nu, nu e vorba că „speranța moare ultima”. Nu vorbim despre moarte aici, ci despre viață.

Speranța însoțește viața. Și poate avea o influență extraordinară! Asta văd eu, dinafară, în viețile oamenilor cu vulnerabilitate psihică – internați sau nu într-un centru cu profil psihiatric.

Chiar dacă tind să mă repet, vreau să o spun din nou: persoanele cu o psihoză serioasă, aparent lipsită de speranță, POT obține o perspectivă nouă în care, în ciuda limitărilor lor, încă trăiesc o existență semnificativă.

Este de o importanță capitală ca această speranță să trăiască, să fie prezentă și în societate și în familie (în contextul de unde provine bolnavul), dar și în centrele de psihiatrie.

Dacă nu ar fi speranța pentru o zi mai bună, pentru o întâlnire cu familia, pentru atingerea unui scop (oricât de mic ar părea altora), pentru un bănuț în plus, pentru a bucura pe cineva… Dacă nu ar fi speranța și visele și ambițiile…

Nu ar mai fi nimic.